ღIn drum spre mareღ

Stau cu capul aplecat pe geamul masinii si tracatorii se uita mirati la mine,dar nu-mi pasa de ochii lor mari si intrebatori si nici de vocile din interiorul masinii ,ci doar de vantul ce-mi invioreaza parul si-mi face buclele sa danseze un vals linistit.Mirosul sarat al marii se simte peste tot si nerabdarea ma cuprinde,tot ce-mi mai doresc e sa cobor din masina si sa ma arunc in valurile spumoase,sa-mi ud parul si sa-l scutur in toate paritile,sa ma umplu de nisip incercand sa construiesc un castel care probabil ca nu va fi niciodata nimic mai mult decat o gramada de nisip fierbinte sub soarele calduros.

ღPortretღ

                

           O privesc si ma infior,cum poate sa fie asa frumoasa?Eu i-am cerut sa o desenez,dar acum nu-mi pot lua privirea de la ea.Trebuie sa incerc totusi sa fac macar o linie,iau creionul,dar mana imi tremura ca in fata unei zeite.Nu sunt demna sa o desenez,nu exista om demn sa deseneze o zeita, e mult deasupra noastra,mult prea deasupra.Nu e un inger,e un demon,altfel nu mi-ar chinui privirea cu frumusetea ei falsa....

             
         Avea ochii mari si negri iar buzele subtiri si roz o faceau sa arate ca un copil gingasi si totusi,uneori te priveste cu flacari in ochi,atunci nu mai e un copil,ci cel mai aprig dusman.Fata alba lipsita de imperfectiune pare ireala,construita din portelan,nu din piele si parul il tine strans la spate cu o clema ce-l opreste parca sa se razvrateasca,i-as vedea parul lund-o in toate directile ,lovind in stanga si in dreapta,dar plasticul nemilos il tine bine ca in inchisoare.

        Modul in care arata un om spune ceva si despre personalitatea lui?

ღDepasim sau construim?ღ

          Imping zidul mare si rece,vreau sa evadez,il cunosc deja,l-am analizat atatia ani ca deja ma simt batrana,e inalt pana in cer,e gros si solid si nu-i lipseste nici o piatra din structura,ai zice ca a fost construit de cei mai iscusiti zidari din lume,dar eu stiu ca e construit de mine si vreau sa-l daram,dar nu stiu daca agitatia,lacrimile si pumnii sunt cele mai bune metode,zidul acesta reprezinta limitele mele,iar eu vreau sa le depasesc,dar daca gresesc?Daca voi reusi sa dobor zidul si vantul de dincolo de el ma va sufla si ma va arunca in abis?N-ar fi mai bine sa vopsesc si sa construiesc langa zid?N-ar insemna sa reusesc ceva daca imi cunosc limitele si exploatez cat pot din puterea mea decat sa traiesc intr-o incercare de a depasi ceva si poate ca asta ma va face sa-mi pierd fiinta si sa nu reusesc nimic,nici macar sa mai traiesc.Depinde...evident depinde....dar cand stiu cand e momentul sa-mi depasesc limitele si cand e momentul sa valorific ceea ce pot face?Daca incerc sa le depasesc poate pierd momentul de a valorifica ceea ce am ,iar daca valorific poate pierd clipa de a depasi limitele .Unele oportunitati apar odata in viata,merita sa le lasam sa ne scape printre degete?Ei bine nu, eu zic ca nu.

ღaiurita,tampita,colorataღ

O postare fara sens:

                Sub un soare albastru sta o pasare ce-si ridica aripile cu fulgi luminosi spre verdele cer ce-mi spune:"te iubesc".
                 Sub o strea micuta alearga iute,iute un copil frumos ce-si canta visele abstracte si le pastreaza in pumni cu pretul vietii.
                 In dreapta copacului vestejit plange o garoafa si roaga indurare pentru as intelege viata necajita.
                 In stanga frumustetii sta perfectiunea ce asteapta sa-si faca simtita prezenta prin fiecare clipa a omului.
                Iar deasupra mea sta o lume intreaga ce respira,cunoaste,iubeste,vrea,zboara,e verde,e albastra,e multicolora,e fericita sau trista,e grea si usoara e exact asa cum o vede fiecare.

                Simt cum ma invart si ametesc pe campia intinsa ce-si indeamna florile sa ma acopere de  polen inecacios,acum pic si-mi place caci iarba ma mangaie si parca intreaga lume si natura e a mea,dar e un pic cam mult asa ca ma linistesc ca imediat dupa sa inceapa din nou petrecerea culorilor,a plantelor,a animalelor,a rasetelor,a zambetelor,a lacrimilor de fericire,a vocilor de copii care ma ametesc permanent.

ღ Frumusetea vietiiღ

                 

                 Frumusetea vietii vine din a nu simti durere,a privi pasarile ce zboara,a asculta sunetul valurilor linistitoare,a vedea cerul albastru cu stele stralucitoare,dar cel mai mult vine din a nu fi singur,ceea ce inseamna ca a nu simti durere e deja o regula incalcata.Cum putem trai in colectiv fara a ne influenta trairile,fara a ne oferi unul altuia durere,frica,dar si siguranta si iubire,nu putem,asa ca ne alegem doar acel grup de oameni care sa ne ofere fericire.Dar stai putin,care dintre cele doua categorii ne ofera fericire?De unde stim noi ca siguranta si iubirea inseamna fericire?Siguranta si iubirea oare nu indeamna spre o lipsa a grijilor,oare  nu indeamna spre o viata plictisitoare?Cate carti,filme si melodii palpitante ar fi lipsit de pe rafturile noastre daca ar fi existat doar siguranta si iubire,asa ca poate nu avem nevoie doar de ele,ci de putin din de toate si tristete,bucurie,durere,aventura,asa ca nu mai sperati la o viata perfecta!Caci o avem deja,o viata perfecta nu inseamna o viata fara griji,ci o viata asa cum e ea,o viata intreaga ce lasa loc tuturor posibilitatilor,ce ne surprinde si ne doboara ca dupa aceea sa ne urce din nou in leaganul ce zboara in sus si-n jos.Perfectiunea e in tot.

         Frumusetea vietii e in tot,e in iubire,magie,copilarie,prietenie,dorinta,clovni,parcuri de distractii,responsabilitate,alegeri,idealuri,vise,cariera,dar mai ales in AER,iar fericirea e in frumusete.Asa ca va invit sa luat o gura mare de AER si sa fiti fericiti!Care e momentul in care ati fost cei mai fericiti?

ღGandire = evolutie?ღ

                  

                              -Hei!Opreste-te!Nu auzi!Stai pe loc,nu pleca!Unde te duci?
 Nu-s nebuna,nu vorbeam singura,ci doar incercam sa opresc acest val de vise ca niste baloane multicolore sa plece,sa zboare spre inalt.Am incerct sa-l prind,sa-mi pastrez ideea,dar a plecat,s-a inaltat si m-a uitat,atunci de ce mi-a mai vizitat creerul?
                               -Esti o fraiera,n-ai stiut sa profiti de ideea ce ti-a venit,ai lasat-o sa-ti scape printre degete,poate daca nu erai atat de preocupata de a sta la televizorul ce-ti mananca creerul,ai fi putut crea ceva,poate ai fi creat ceva indispensabil omenirii,dar nu,tu pierzi momentele,iti pierzi visele cu fiecare gand ce nu-l pastrezi.Poate ai fi putut schimba lumea cu un gand,si tot ce trebuia sa faci era sa-l asterni cu litere mazgalite pe o foaie,dar tu ai preferat sa stai,sa stai si sa nu te gandesti ca tot ce se afla in mintea ta e acolo pentru a fi folosit.M-a certat o voce groasa fara sa-mi dau seama de unde vine,ma speria,simteam ca are dreptate,dar nu voiam sa recunosc.
                                -Am incercat sa-l opresc sa plece,am strigat pana am ramas fara voce,iti jur ca am strigat,dar nu l-am putut opri sa plece,gandul meu a plecat,l-am uitat pe vecie,poate se duce sa poposeasca pe un alt tinut...
                                -Un tinut ce va sti sa-l pretuiasca,tu n-ai avut grija de gandul tau,nu-l meritai.Acum stiam cui apartine vocea,era a mea,era vocea mea interioara si avea dreptate,eram o fraiera,in loc sa-mi cultiv si plantez seminte in imaginatia si cunoasterea mea eu pierdusem pretiosul timp,dar niciodata nu e prea tarziu,a plange ar fi fost in continuare o jignire adusa universului,tot ce trebuia sa fac era sa citesc,sa cant ,sa rad,sa scriu,sa ma cunosc pe mine,sa-i ofer cunoasterii mele sansa de a invata si imaginatiei mele sa-i dau taramuri colorate pe care sa le cunoasca,strabate si explora.

      
                                Valoarea vine din puterea de a invata,de a crea,dar vine si din inspiratia de a ne pastra cele mai infime idei,caci din cele mai banale intamplari si cele mai stupide lucruri s-au descoperit cele mai uimitoare si importante inventii.V-ati gandit vreodata cate ganduri are un om?Si ce putine isi mai aminteste a -2-a zi?Cat de complicata e gandirea lui?Si de cate ori se contrazice singur de-al lungul unei luni?Unde se duc gandurile pe care le uitam?Exista un taram al lor pe care daca am vrea l-am putea vizita pentru a ne agata de ele si a ne ridica odata ce ele?Acest taram ar fi protiunea de 90% a creerului nostru ce nu ne este accesibila,oare ne va fi vreodata?Oare viitorul va permite oamenilor sa se transforme in fiinte extrem de puternice?Sau inainte de aceasta dezvoltare si evolutie vom fi distrusi?

ღUn buna timidღ

                          

         Stiu ca nu am mai scris de foarte,foarte mult timp si ca probabil blogul meu s-a pierdut pe undeva si a ramas doar o amintire,dar am fost foarte ocupata si totusi asta nu e o scuza,ar fi trebuit sa stau si sa scriu,dar cand cunoscutii mei au aflat de existenta lui m-am speriat ca un copil naiv,pentru ca aici este locul unde mi-am scris parerea si gandurile si am considerat ca trebuie ca ceea ce este aici sa ramana doar in identitatea Azucenei,dar acum m-am gandit sa revin.